VIZITAŢI, COMENTAŢI ŞI ADERAŢI LA ORICARE DIN GRUPURILE AQVILA (coloana din dreapta)

12 martie 2011

Kimi Ga Yo a jale în Japonia

   La prima oră a dimineţii, când i-am dat un "On" din semi-întoarcere televizorului, am fost realmente bulversat de teribila năpastă ce i-a lovit pe japonezi! Oricâte zgâlţâieli telurice servesc ei zilnic, cică ar avea o medie de vreo 1500 de cutremure pe an, oricât de mari sau de mici ar fi acestea, to nu poţi fi de piatră când auzi că Ţara Soarelui Răsare (Nipponkoku) este pusă la grele încercări. Nu poţi, clar! Unde mai pui că la scurt timp după teribilul cutremur i-a lovit şi acel val imens de apă, un tsunami de vreo trei-patru etaje, chiar că te lasă inima a groază!
    Nu doream să scriu despre acest subiect. Cine să mai aibă cheful de citit, darămite să mai şi scrie, mai ales că cele două televiziuni-cioclu au întors morţii pe toate părţile, de prin toate gropile, de pe la Noe şi până-n viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat, insistând, după cum le este sufletul, pe cel mai negru posibil şi pe cea mai apocaliptică sfârţoşenie ce ne aşteaptă pe noi, românii, ghinionişti din cale afară că existăm pe acestă planetă. Nici alta n-ar fi fost bună, dar, asta este, nu şi-au întins mogulii realităţile-antenelor până dincolo de "Alpha Centauri".
    Cu toate acestea, au fost câteva momente în care mi-am rătăcit şi eu privirea spre ecran, încercând să fac abstracţie de comentariile imbecile ale distinselor figuri ce croşetau cuvinte doar pentru umplerea de timp şi spaţiu eteric. Au fost două momente, două imagini mai precis care, realmente, m-au cutremurat aproape de valoarea Richter-ului nipon. Nu ştiu câte ştiţi voi despre naţia asta, dar dincolo de roboţei şi de aparatură electronică de înaltă performanţă, oamenii aceştia au o tradiţie şi o cultură care te zdrobeşte, te umileşte, te bagă-n pământ nu alta. Nu ştiu dacă mi-a scăpat necitită vreo carte scrisă de James Clavell, dar nici "Tai-Pan" (1966), nici "Shogun" (1975) sau "Nobila Casă" (sorry, dar aici m-a lăsat memoria!) nu au avut darul să mă convingă sută la sută că prezenţa japonezilor pe acest pământ este altceva decât un accident. Ei bine, acum, la acest ceas de real dramatism, spuneam că am văzut două secvenţe, pe care nicio televiziune din românia nu va fi capabilă să le comenteze, dat fiind faptul că acolo era OMUL, în esenţă pură.
    Prima imagine: Un filmuleţ înregistrat de o cameră video, plasată într-un sediu de firmă. Pământul îşi începe recitalul, toată imaginea se zbenguie, lumea, adică angajaţii, au înlemnit în poziţiile anterioare, fără panică, fără istericale, fără înjurături. Un domn, probabil mai şef, s-a preocupat de două colege, ce se aflau în locuri puţin sigure din pricina a unor elemente de mobilier ce riscau să cadă. Acel domn, acel şef şi coleg, în acel moment nu s-a gândit la sine, ci la cei din jurul său.
    A doua imagine: Clientul unui supermarket devine în momentul cutremurului un cameraman amator. Deloc neobişnuit, fiind proverbială pasiunea pentru fotografie şi film a japonezilor. La o asemenea intensitate, stabilitatea era pusă la grea încercare. Oamenii, treacă-meargă, parcă se descurcau ceva mai bine, dar, ce te faci?, rafturile şi stelajele magazinului se agitau cam tare, mult prea tare. În cadru apare una dintre vânzătoare. Peste alte câteva secunde de imagine aveam să constat că nu era singura. Toate câte erau de serviciu s-au repezit către rafturi şi, cu mâinile goale, cu întreg corpul sau prin alte metode încercau din răsputeri să oprească prăbuşirea mărfurilor. Din felul în care se opinteau şi cu mintea mea de român am crezut că este marfa lor, magazinul lor sau că pe undeva, în cine ştie ce bancă din lume mai au o viaţă de rezervă. Incredibil! Mai lipsea să intoneze imnul naţional (Kimi Ga Yo)!
    Poate că sunt eu mai ciudat, poate că vârsta începe să-mi facă fiţe, nu ştiu ce să spun, dar aceste două secvenţe desprinse dintr-un dezastru vecin cu apocalipsa, momente în care orice român sănătos la cap ar fi fugit din acel magazin de rupea pământul, eventual şi cu vreo trei patru baxuri de piparoase la subraţ şi cu cine ştie câte kile (ştiu, litri...) de spirtoasă în paporniţe, iată că pe partea ailaltă a planetei amărâţii ăia chiar că sunt cu "tocătorul" (dacă-l scriu corect, mi-l taie Netlogul, aşa că...îl dau de argou) în sus.
    Trist moment pentru ei, pentru japonezi, sunt alături sufleteşte (mai mult, n-am cum), îi respect cu toată fiinţa mea pentru că, dincolo de toate invenţiile şi aiurelile, ne-au arătat cum pot fi depăşite loviturile vieţii şi fac aici referire istorică, de numai de acum!
    În ceea ce ne priveşte...seppuku, fraţilor! Dacă-i pentru vecinu', cu plăcere!

Un comentariu:

  1. AllGamesOnline.Org is one of the biggest website with
    Games Online from entire world wide web and we host
    thousands from the most beautifull Flash Games Online
    Come and join us and play the game of your dream.
    Play for free any game you like at any time.

    RăspundețiȘtergere