Ca orice user cu cont pe site-uri de socializare, îmi manifest curiozitatea "cotrobăind" prin profilele altora, să văd cam ce subiecte sunt abordate pe alte meleaguri.
Nici nu are rost să insist asupra faptului că, în conţinut, tematica este diametral opusă în raportul femeie/bărbat. În principiu, toate blogurile pornesc pe o tentă filozofică, sau dezbatere. După primele două, trei comentarii drumul principal este abandonat, pentru ca paşii următori să fie făcuţi pe mirişte. Fiecare scrie despre ce are în cap, sau pe suflet: Dragoste, iubire, religie, prietenie, inimi rănite şi suferinde etc. Unele texte chiar merită atenţie, dar altele, dincolo de ipocrizie şi patetism, sunt goale în conţinut. Mă rog, sunt dispus să acord clemenţă!
Ceea ce mă frapează însă, sunt cele în care se reiterează meciul vieţii: Femei versus Bărbaţi. Subiect tare, nimic de zis! Un meci de Campionat Mondial, cu echipament în alb şi negru (cel din urmă fiind, desigur, al bărbaţilor), cu gazon verde-crud atât timp cât tuşele cu var delimitează terenul căsniciei, apoi galben-veşted când echipele se retrag la vestiare (fiecare la al său). În tribune, două tabere de suporteri. Simt că deja aţi înţeles: femei şi bărbaţi! Primele, prin porta-vocea marca Elena Cârstea & Monica Tatoiu, îi dau cu Uuăă!!!, la adresa echipei adverse, iar cei echipaţi în negru, adicătelea bărbaţii, fluieră, ca orice şantierist manierat, la vederea picioruselor cu glezna fină, dezvelite de şortul scurt, şi a sânilor zburdalnici de sub tricoul mulat pe bust.
În toată această competiţie lipsesc însă două personaje: un arbitru onest şi un comentator imparţial. Lipsesc pentru că ambele sunt utopice. Când la microfon s-a aflat o femeie, cronica meciului a sunat aşa: "Toţi bărbaţii sunt nişte porci!" (Guitz, guitz!). Când a fost un bărbat, posteritatea a consemnat: "Toate femeile sunt curve, exceptându-le pe mama şi sora mea, dar să ţinem cont că şi ele sunt tot femei!" (Napoleon).
S-a terminat prima repriză. Şi a doua. Antrenorul comun, Dumnezeu, a trimis combatantele la cabine, pentru odihnă conjugală şi meditaţie asupra iubirii. Urmează prelungirile, dar ambele echipe au câte un cartonaş galben: "Dacă nu vă veţi înţelege, respecta şi iubi, trimit pe teren rezervele: Lesbienele şi Homosexualii!".
Pe timpul pauzei, pun şi eu o întrebare, imparţial ca românul: Doamnelor şi domnişoarelor, fetelor, dragile noastre convietuitoare, chiar credeţi că bărbatul (toţi, în general!) este cel mai mare rău al vostru, că este cancerul familiei, că este oaia neagră a pământului? Dacă da, de ce îmi este dat să citesc atâtea blog-uri în care "croşetaţi" macrameuri despre IUBIRE, din moment ce pe papiotă aveţi fir de ură? Iar voi bărbaţilor, de ce sunteţi surzi şi orbi la sentimentele partenerelor voastre de viaţă, cele cărora, cândva, le-aţi oferit un trandafir, măcar unul? V-aţi înţepat în spinii săi? Minor sacrificiu.
Ceea ce mă frapează însă, sunt cele în care se reiterează meciul vieţii: Femei versus Bărbaţi. Subiect tare, nimic de zis! Un meci de Campionat Mondial, cu echipament în alb şi negru (cel din urmă fiind, desigur, al bărbaţilor), cu gazon verde-crud atât timp cât tuşele cu var delimitează terenul căsniciei, apoi galben-veşted când echipele se retrag la vestiare (fiecare la al său). În tribune, două tabere de suporteri. Simt că deja aţi înţeles: femei şi bărbaţi! Primele, prin porta-vocea marca Elena Cârstea & Monica Tatoiu, îi dau cu Uuăă!!!, la adresa echipei adverse, iar cei echipaţi în negru, adicătelea bărbaţii, fluieră, ca orice şantierist manierat, la vederea picioruselor cu glezna fină, dezvelite de şortul scurt, şi a sânilor zburdalnici de sub tricoul mulat pe bust.
În toată această competiţie lipsesc însă două personaje: un arbitru onest şi un comentator imparţial. Lipsesc pentru că ambele sunt utopice. Când la microfon s-a aflat o femeie, cronica meciului a sunat aşa: "Toţi bărbaţii sunt nişte porci!" (Guitz, guitz!). Când a fost un bărbat, posteritatea a consemnat: "Toate femeile sunt curve, exceptându-le pe mama şi sora mea, dar să ţinem cont că şi ele sunt tot femei!" (Napoleon).
S-a terminat prima repriză. Şi a doua. Antrenorul comun, Dumnezeu, a trimis combatantele la cabine, pentru odihnă conjugală şi meditaţie asupra iubirii. Urmează prelungirile, dar ambele echipe au câte un cartonaş galben: "Dacă nu vă veţi înţelege, respecta şi iubi, trimit pe teren rezervele: Lesbienele şi Homosexualii!".
Pe timpul pauzei, pun şi eu o întrebare, imparţial ca românul: Doamnelor şi domnişoarelor, fetelor, dragile noastre convietuitoare, chiar credeţi că bărbatul (toţi, în general!) este cel mai mare rău al vostru, că este cancerul familiei, că este oaia neagră a pământului? Dacă da, de ce îmi este dat să citesc atâtea blog-uri în care "croşetaţi" macrameuri despre IUBIRE, din moment ce pe papiotă aveţi fir de ură? Iar voi bărbaţilor, de ce sunteţi surzi şi orbi la sentimentele partenerelor voastre de viaţă, cele cărora, cândva, le-aţi oferit un trandafir, măcar unul? V-aţi înţepat în spinii săi? Minor sacrificiu.
Doamnelor şi domnilor (mulţumesc celor ce au sesizat că în cele scrise de mine, doamnele sunt menţionate primele!), acest meci trebuie să se termine la egalitate!
Fără blaturi!
Fără blaturi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.