Bătrâneţe fără tinereţe

     Suntem în campanie electorală. Nu noi, oamenii normali şi cu creierii acasă, ci maimuţoii din fruntea ţării - aleşi cândva, de careva, pentru ceva -  şi care se agită ca într-un Berzelius pe uscat şi pe la toate sticlele televiziunilor pentru niscavai voturi de pe la alegători.

   N-am greşit spunând că „suntem”, numai că România n-a ieşit din nicio altă campanie anterioară, indiferent de ce ne-a fost dat să alegem. Asta o fi tara ţării (hai că mi-a ieşit jocul de cuvinte!), să se ştie dacă şi când va începe ceva, dar să nu se ştie când şi cum va fi finalizat.

   Ca orice capanie electorală care se respectă, manipularea şi dezinformarea sunt cap de afiş. Încă nu le spun minciuni, pentru că n-am ajuns încă la „platformele program”. Strategia este pregătită în aşa fel, încât electoratul să nu aibă habar despre ceea ce ar fi de votat şi pentru ce sunt alegerile. Da, parcă au auzit ceva, despre nişte „europarlamentare”, dar cu ce se mănâncă astea...bip!...mare minune să fi înţeles o mânuţă de oameni. Descreieraţii noştri au lăsat baltă Parlamentul României şi au dat năvală, in corpore,  în teritorii pentru Parlamentul European, vorbindu-le cetăţenilor despre tot felul de realizări paranormale, pe care nimeni nu le vede şi nu le simte, însă, cică, ar exista.

   Ţinta predilectă a politicienilor, indiferent de ce parte a eşicherului s-ar afla, se rezumă la electorii trecuţi binişor de a doua tinereţe şi cu domiciliul cât mai rural posibil, sau acei compatrioţi pentru care un mic nimic poate însemna o avere. Momeala? Pensia. Câţiva firfirei promişi, doar promişi, vor motiva indiscutabil intenţia de vot. Pe cât sunt de disciplinaţi civic, pe atât de ieftini sunt alegătorii menţionaţi două rânduri mai-nainte.

   În schimb, gargara politicianistă din campanii evită pe cât posibil orice referire la salarii şi tineri, adică taman la pensionarii de mâine, poimâine sau, oho!, cât o mai fi până atunci. Ştiu foarte bine ce înseamnă o pensie ridicolă după zeci de ani de trudă în câmpul muncii şi n-am intenţia să bat apa-n piuă pe tema asta, numai că, în egală măsură, am habar şi despre ce persepective în viaţă îţi oferă un salariu mizer, de regulă egal cu o pensie, iar ca să pun ceva paie peste foc, mă gândesc la acele tinere familii de două, trei, poate chiar patru persoane care trăiesc, ar trebui să trăiască, dintr-un salariu-pensie. Cine-i la pensie înţelege ce vreau să spun, iar cine are copii ştie unde bat. La 20, 30, chiar şi la 40 de ani să nu depăşeşti faza începutului de drum este deprimant.

   De ce nu-şi bate capul niciun politruc cu tânăra generaţie? Răspuns simplu şi clar, precum apa plată la bidon: nu are valoare electorală. După ce că-i doare-n cur de politică, candidaţi şi voturi, pe ăştia tineri nu-i poţi amăgi cu...3% în plus, iar pentru mai mult n-are Statu’ de unde să le dea, că, deh!, campaniile este scumpe şi baronii este mulţi şi flămânzi, cu tot neamu’ lor, astăzi şi mâine.

   Conform ultimelor estimări, doar 30 % dintre cetăţenii români au dat ca sigură participarea la vot pentru „europarlamentare”, dar câte procentuţe vor fi acoperite de tinerimea ţării şi câte de, mă rog!, ăi mai copţi? Să nu bombăm cuvintele, însă putem vorbi despre bătrâneţea fără tinereţe a României. 

   Sumbră perspectivă pentru viitor!