Marii...mici şi marii prăpădiţi

   Am curajul să bat pariu că interesul românilor pentru soarta europeană a mititeilor de pe grătare a fost infinit mai mare decât pentru zilele fripte pe care justiţia le face, când şi când, unor zmeii ai timpurilor noastre, fie că sunt politicieni, fie că sunt oameni de afaceri, fie că sunt şi una şi alta. Înspre cei din urmă, ajunşi după cum spuneam după gratii, conaţionalii noştri privesc cu lehamite şi nu le mai trece greaţa nici cu sare, dar nici cu muştar. În schimb, când vine vorba despre dolofanii rumeniţi, pe gratii, la jarul molcom de cărbune, românului îi plouă-n gură de poftă şi plăcere.

 

    Totuşi, marele nostru mic era să o păţească şi să fie condamnat la exterminarea sa în masă. De pe masă, pardon! Savanţii UE l-au supus unor examinări profunde, pe motiv de...bicarbonat de sodiu, despre care Andrei Pleşu scria recent (şi în acelaşi context) cum că ar fi "...substanţa aceea trivială, pe care bunicii noştri o înghiţeau când aveau arsuri". Mititelul era suspect de toxicitate şi, implicit, un potenţial atentator la sănătatea consumatorului, care ar fi riscat decesul prin cancer. Nu cred să fie o statistică pe undeva din care să pricepem cam câţi au murit din cauza bicarbonatului din mititei, pe care românii îi devorează realmente de pe la finalul de secolului al XIX-lea, şi câţi au dat colţu' că, din grabă sau hămeseală, s-o fi dus micul pe altă cale şi l-o fi lăsat pe bietu' consumator fără suflarea. Mai repede îmi vine a crede că înecatul cu dumicat de mic, cu muştar sau scobitoare ar fi dat istoriei culinare mai multe victime decât grămuţul ăla de bicarbonat. 

   Bine că s-a terminat cu bine şi că mititelul nostru naţional a fost...graţiat!

   Cu toate atea, nu pot omite faptul că mititelul nostru este, de ceva vreme-ncoace, folosit pe post de...mită. Electorală sau nu, scopul mitei este de a "stimula" anumiţi pofticioşi să-şi dea consimţământul pentru una, pentru alta, cam pentru orice doreşte rânza unuia mai...mare. Că ar fi vorba de unul, doi sau cinci mititei, n-ar fi baiul cât casa, dar unii au dat cu valiza, frate. Tot stimulente, dar de-o sută, de cinzeci, verzi, maro etc.

 

    Se pare că, încetu' cu încetu', au început să se cam ardă, iar Justiţia să fie un condimentul care să nu le priască. Spectaculoasă metamorfoză, drept este. De la dimensiunea gigantică să fie reduşi la microscopica prăpădenie. Exagerez, nu-i chiar aşa! Puşi la răcoare, se conservă, iar când va fi să le expire termenul, ies pe piaţă ca şi noi.

substanţa aceea trivială, pe care bunicii noştri o înghiţeau de cîte ori aveau arsuri.

Citeste mai mult: adev.ro/mnfvv1

substanţa aceea trivială, pe care bunicii noştri o înghiţeau de cîte ori aveau arsuri.

Citeste mai mult: adev.ro/mnfvv1