VIZITAŢI, COMENTAŢI ŞI ADERAŢI LA ORICARE DIN GRUPURILE AQVILA (coloana din dreapta)

11 martie 2014

Gică Popescu, o lecţie de demnitate

   Justiţia, după o câcâială măsurată-n ani, a dat verdict fără echivoc în "Dosarul transferurilor", trimiţând după gratii o samă de nume grele din fotbalul românesc, printre care s-a regăsit şi cel al unui fost jucător, dar nu al unui terchea-berchea, ci unul sonor, cu notorietate, un fost "tricolor", ba chiar căpitan, onoare ce revine, de regulă, celui mai bun, celui mai serios, celui mai harnic şi muncitor jucător dintre cei selecţionaţi, un exemplu la superlativ dacă vreţi. 
   Ca fost jurnalist sportiv, ştiu bine cu ce fel de pâine se mănâncă treaba asta. Tangenţele mele cu fotbalul le pot enumera pe degetele de la o singură mână  şi tot nu ajung până la cinci. Preocupările profesionale erau pe "extrafotbal", adică pe suma celorlalte sporturi şi jocuri omeneşti posibile. Pentru mine - şi, cu siguranţă, nu sunt singurul - găluşca asta cu "generaţia de aur" este prea voluminoasă pentru gâtlejul meu. Despre ce aur poate fi vorba, din moment ce România nu a trecut niciodată de faza sferturilor de finală, la nicio competiţie majoră? La Campionatul Mondial din 1994, desfăşurat în SUA, am atins apogeul participărilor noastre...în sferturi. La Campionatul European din 2000, găzduit în tandem de Belgia şi Olanda, am mers şnur până-n...sferturi. Tot în sferturi am terminat şi la Jocurile Olimpice din 1964, atenţie, '64!, organizate în Japonia, la Tokio. Sigur, dacă este să ne dăm mari, am fost tartori la miuţa locală, denumită Cupa Balcanilor. Aşadar, per total, n-am avut niciodată şi nici nu prea îmi vine a crede că vom avea vreo generaţie de aur în materie de fotbal. Poate la ăla de sală, de masă sau la chestia aia cu manete şi manivele, cine ştie?

  Revenind la subiectul de bază, Gică Popescu, parcă nu aş mai aminti că a fost condamnat la trei ani şi o lună, cu executare. Cred că şi voi, ca şi mine, aţi ajuns la saturaţie cu ştirea asta după ce a fost tocată zile şi ore în şir de toate televiziunile şi de toate ziarele autohtone.
   Ca mărturisire personală, am un regret pentru Gică Popescu, fiindcă a fost un tip OK, dar, deh!, dacă s-a amestecat în tărâţe, iată-l mâncare pentru porci, frate, asta este! Percepându-l ca pe om care nu este un infractor calificat, ci, mai degrabă, doar un individ de care Ispita şi-a bătut joc, l-am mai compătimit pe Gică şi pentru faptul că  a ajuns un soi de urs al circului, o monedă cu care nişte jegoşi doreau să-şi facă un capital de popularitate politică, socială sau profesională, prin elucubraţii greţoase, sforăitoare, patetice şi parşive, cerându-se insistent graţierea sa.
   Astăzi, la data când am redactat acest text, de după gratiile ce-l ţin captiv pe Gică Popescu pentru fărădelegea comisă, o ştire, încă neverificată, avea să-mi răsplătească părerea mărturisită anterior, cum că "Baciu" (porecla ce l-a impus ca lider) ar fi spus: "Nu am nevoie de aşa ceva în momentul ăsta (nebunia cu graţierea - n.a). Am primit o pedeapsă, o voi ispăşi, respect legea şi nu mă gîndesc acum la aşa ceva". Dar tot astăzi, alte două personaje, de jalnică factură, au fost în lumina reflectoarelor cu spectacole groteşti: Gici Becali, actualmente puşcăriaş, şi Daniel Chiţoiu, cel care a avut finanţele ţării pe mână ca ministru. Becali, posedat de teama ca "poporul lui Dumnezeu" să nu-l uite, face oarece gălăgie, invocând tot felul de motive tembele pentru o porţie de libertate. Ăstalalt, Chiţoiu, s-a ascuns după fusta mamei, recte Parlamentul penalilor, să nu fie lăsat pe mâna anchetatorilor.
   Revin, pentru a doua oară, la Gică Popescu. Ceea ce a făcut acest om astăzi a fost o lecţie de demnitate. Da, de DEMNITATE! Putem trece în subsidiar etapele anterioare, când a recunoscut fapta şi a plătit suma considerată daună adusă Statului, însă nu putem să nu remarcăm la modul cuvenit atitudinea demnă prin care Gică refuză clemenţa şi îşi acceptă crucea.
   Ei bine, dacă până acum sentimentele personale pentru acest om erau mai mult neutre, îmi scot pălăria cu vădită  admiraţie. Am convingerea că "Baciu" va trece - cu durere, dar va trece - cu brio peste această şicană a vieţii, iar odată eliberat din purgatoriul  neveşnic, va fi iertat de noi toţi , fie că l-am simpatizat, fie că nu. Va porni de la zero.


2 comentarii: