România - Şase milioane

   Am fost la vot. Am fost procentul din masa celor 32,24% de români care au sacrificat pentru ţară 10, 20, poate 30 de minute dintr-o zi de duminică. Nu epatez şi ştiu că nu mă va pupa nimeni pentru eroismul meu civic. În schimb, m-am ţinut departe de emisiunile informative, de dezbateri şi presupuneri de la tv. Nu de astea aveam nevoie, fiind sătul de isteriile ultimelor zile.

   Totuşi, n-am rezistat tentaţiei de a vedea rezultatele, fie ele şi preliminare. Nu mă aşteptam la minuni, da, sincer, nădăjduiam la o echilibrare a forţelor politice. Ca de fiecare dată, s-a bătut apa în piuă pe arături, fiind analizate procentele ce au revenit partidelor angajate în cursă, însă în colimator au fost luate cu predilecţie grupările „puterii” şi ale „opoziţiei”.

   Sunt obligat să fac apel la un articol mai vechi al meu, în care luasem la bani mărunţi raportul dintre majoritatea scriptică (numărul total de alegători înscrişi pe liste - BEC) şi minoritatea faptică (numărul total de alegători înscrişi pe listele electorale, care s-au prezentat la urne – BEC) a unui electorat, care, paradoxal, devine decizional prin absenteismul masei covârşitoare. Iată că formula s-a repetat şi la scrutinul pentru europarlamentare. Aşadar, aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot (conform Biroului Electoral Central sunt în evidenţă 17.208.926) în România, iar la urne s-au prezentat puţin peste 30%, adică o treime. Matematica spune că 18 împărţit la 3 ar da 6. Ca să ne înţelegem, şase milioane de alegători au ieşit duminică din case, la nivel naţional, urban şi rural, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni, de toate orientările religioase şi sexuale, adică cu totul. N-am vrut să fiu riguros, dar dacă ţineţi la exactitate, redau datele finale de la BEC: 5.549.303, adică 32,24%, numai că, atenţie!, voturi valabile au fost cu vreo 300 de mii mai puţine, mai precis 5.227.552. Asta este realitatea, numai că politicienii, comentatorii şi analiştii ne vântură prin faţa ochilor un alt cearşaf, răstălmăcind procentele până la...”majoritatea românilor.”

   OK, haideţi să vedem „majoritatea”! Câştigătoarea detaşată (aş fi pus şi aici ghilimele, dar ce-i mult strică la imagine) ar fi fost alianţa roşie PSD + UNPR + PC, cu 37 şi ceva la sută. Din ce? Păi, din cei ce au pierdut timpul la vot, adică din cei circa şase milioane. Vă vine, sau nu să credeţi, dar voinţa românilor se reduce la mai puţin de trei milioane. Pentru restul partidelor nici nu-mi mai bat capul, dar dacă ar merita un plus de atenţie în comentariu ar fi Mircea Diaconu, pe care, probabil, l-au votat spectatorii prezenţi în sala Teatrului Mic. Refuz să-mi închipui cât la sută ar fi luat un Salam, Guţă sau Minune după o nuntă şi-un botez.

    Ceea ce mă scoate din sărite n-ar fi minciuna asta ordinară cu procentele, ci aroganţa, tupeul, mârşăvia – nici nu mai ştiu cum să o definesc! – cu care se afişează „câştigătorii” pe la teveuri, guiţând câteva cuvinte din postura de zeităţi nemuritoare. Chestia este că, de fapt, nu sunt prostiţi numai cei ce şi-au exprimat civic opţiunea politică (mai mult sau mai puţin liberă) ci, realmente, le râd cu hidoşenie în faţă celor ce n-au votat, majoritarii de vreo 12 milioane, care, iaca, au fost excluşi din România. Nu mai sunt luaţi în calcul, nu mai există, nu mai contează