Habar n-am, dar dau mai departe!

   S-a umplut lumea de intenţii bune şi de grijile altora. Spaţiul on-line este invadat cu reţete minune, cele mai multe dintre acestea vindecă orice şi cu cât boala este mai de necrolog, cu atât mai la îndemână şi rapid va fi leacul. Din două boabe d-alea, trei frunze d-alealalte şi puţin ulei de mitrofax (nu ştiţi ce-i mitrofaxul? Întrebaţi un mecanic auto) şi cu asta, basta. Diabetul, hepatita, cancerul cu tot neamu’ lui devin istorie după 10, 20 sau 30 de zile lucrătoare în mediul privat.
   Veştile bune abundă şi pentru cei cu kilogramul în plus, colăcei pe burtică, privirea piezişă, başca celulita sau căderea părului cu snopul. Aveţi de unde alege reţete şi trucuri magice, mai mult sau mai puţin simple, dar care, până acum, au fost atât de secrete şi bine ferecate prin cărţi rarissime şi biblioteci în care colbul vremurilor trecute e de două palme la lat, păianjeni cât tarantulele, iar liliecii stau atârnaţi cu capu’-n jos în unghere unde soarele n-a mai pătruns de secole.
    Norocul nostru face că între timp chinezii vând la preţ de rahat lanterne cu bec LED şi baterii ce ţin o oră, iar o mână de temerari, absolvenţi de şcoală primară şi cu cel puţin un rateu la BAC la activ, au răzbit cotloanele cu pricina, de unde au scos la lumina zilei o sumedenie de codexuri inestimabile. Şi pentru ca pustiul de bine să capete valenţele samariteanului le-au lansat moca în spaţiul virtual, căci, tot între timp, împlinirea supremă a internetului, Facebook, subjugă la nivel de dependenţă jumătate din suflarea planetară.

   Personal, ca să fiu sincer, sunt prea puţin preocupat de faptul că cineva îşi caută fraierul perfect ca să-i vândă un căcat pe post de savarină. În fond, nu sunt nici banii şi nici creierii mei, iar cine mai crede în poveşti cu zâne şi cai verzi pe pereţi, c’est la vie!, să scoată banu’. Prostia nu este scumpă, dar este destulă şi aduce profit maxim.
   Ceea ce a ajuns însă să-mi irite stresul de nervi sunt „intermediarii”, adică cei care preiau de pe diverse site-uri şi îţi vâră sub ochi link-uri către astfel de aberaţii şi nenorociri, care, atenţie!, nu întotdeauna sunt inofensive, ba, uneori, reacţiile adverse pot fi de o gravitate incalculabilă. Aşadar, „făcătorii de bine” trimit mai departe în reţeaua lor de prieteni, de unde câţiva (nu se poate să nu fie de o duzină) dau şi ei vestea-n ţară şi, tot aşa, se propagă exponenţial o tâmpenie. Bine, ciumecăria are şi danteluţe, căci numele site-urilor de origine trebuie să fie, vezi Doamne!, cu impact credibil, gen „secrete.com”, dacă mă înţelegeţi. Adică, secretu’-i secret, frate, nu ne jucăm cu vorbe, căci nu orice secret poate fi descifrat şi desecretizat odată cu divulgarea sa. Ca şi într-unul din bancurile despre armata română, cu referire la secretul militar de astă dată, cum că despre singurul nostru submarin nu ştiu decât ruşii, că ei l-au făcut, şi restul lumii, de unde mai luăm piese de schimb! 

   Las miştoul deoparte şi mă hazardez cu fo’ două, trei întrebări: Voi, ce-i mânaţi de gândul bun, v-aţi gândit măcar o clipă că vă faceţi părtaşi la minciunile şi înşelătoriile altora? Aţi încercat pe propria voastră piele (generic vorbind), probat ori beneficiat de „minunile” pe care le recomandaţi altora? Din moment ce ei, „dăştepţii”, nu oferă nicio garanţie, cum giraţi voi, prietenii noştri, astfel de „miracole”? Te întreb pe tine, cel ce mă ademeneşti cu o reţetă de slăbit cinci kile într-o săptămână, dacă ai încercat-o? Ai dat un gram jos din cele 120 de kile cu care chinuieşti cântarul în fiecare zi? Sau tu, cel cu „secretul” cum că perele luptă împotriva asteniilor şi afinele contra diabetului, ai încercat, te-ai tratat, ori, măcar atât, ai ameliorat ceva la tine? De ce o fi para un ninja în lupta cu astenia şi nu mărul, pruna sau duda, din moment ce niciun argument nu susţine prima recomandare mai mult decât „para mălăiaţă, în gura lui nătăfleaţă”? Am citit articolul original, ceea ce tu, binefăcătorule, n-ai făcut şi de unde puteai afla că para are proprietăţi sedative (ca multe alte fructe), remineralizante (ca multe alte fructe) şi…diuretice. Mamă, mamă! Refuz să-mi închipui un nefericit care va fi lovit şi de somn şi de căcare în acelaşi timp. Văleu!

   Este plină viaţa asta, zis civilizată, de capcane şi hăţişuri de tot soiul şi, ţaca-paca!, se mai bagă unii în seamă, nechemaţi de nimeni şi de niciunde, promovând inept, fără discernământ, bazaconii ce nu au decât un singur scop pentru site-urile respective: să stârnească interesul şi să înregistreze vizitatori (trafic) cu nemiluita, pentru a vinde spaţiu publicitar. Iată către ce vă îndreptaţi prietenii! În schimb, niciunul nu spune că şi-a luat ţeapă cu nu ştiu ce produs, cu aia sau aialaltă. Abia acestea ar fi informaţii de folos şi spre ajutorul altora. Pe de altă parte, încerc să-i înţeleg şi pe cei care, neavând nimic de spus şi de făcut pe site-urile de socializare, bagă câte un „copy/paste”, deja naţionalizat, cu materiale la care au citit cel mult titlurile, nicidecum conţinutul. Când sunt preluate şi postate notiţe d-alea cu bancuri ori citate diverse, mai treacă-meargă, fac parte din folclor sau îţi mai rămâne o vorbă de duh în cap, dar să te dai doct cu tâmpenii, iertaţi-mă!, însă îmi fac crez din observaţia lui Lucian Blaga: „Cele mai mari prostii nu le spun proştii, ci capetele mijlocii, care vânează după originalitate…”