Ouatu se dă păun, presa-l face papară

    Din start mărturisesc că am fost apartenentul taberei care nu-i acorda lui Cezar Ouatu cine ştie ce şanse la ediţia din acest an a concursului Eurovision. Nu i-am contestat calităţile vocale, în niciun caz, numai că, după umila mea pricepere muzicală, nu era tocmai genul cu care să pleci la o bătălie de o cu totul şi cu totul altă factură. Pe de altă parte, tipul are şi un talent deosebit de a se face antipatic. Este precum laptele pus la fiert. Se umflă, se umflă, iar dacă-l pierzi din ochi, dă p-afară.

   Cum-necum, Cezar a fost desemnat să reprezinte România la Eurovision, un concurs care nu ştiu în ce măsură mai are vreo referire la actul artistic şi cât la contextul geopolitic, dacă luăm în discuţie modul de votare şi, implicit, de desemnare a câştigătorului. Totuşi, nu despre asta vreau să comentez acum, ci despre cele apărute în presa internaţională înainte şi după competiţia în cauză.

   În timp ce presa românească era preocupată de-o posibilă idilă amoroasă a lui Cezar Ouatu cu o reputată soprană, Angela Gheorghiu, mass-media occidentală, mai precis cea britanică, ne făcea varză prin tot felul de publicaţii. Sigur, putem spune că alea nu sunt ziare credibile, ci comparabile cu "Libertatea", "Can Can" şi alte mizerii dâmboviţene, sau că semnatarii acelor articole sunt pe calapotul unui Cristian Tudor Popescu într-o zi de maxim efort intelectual, fără de care tenisul nu mai prinde niciun lung de linie, iar cinematografia ar risca imbecilizarea. Atitudinea vădit ostilă a presei din Albion faţă de România şi români are o oarecare vechime, indiscutabil, dar de ceva vreme - sper să nu fiu paranoic! - parcă s-a acutizat şi ne-o "trag" ori de câte ori prind prilejul, hobby des întâlnit şi la marea noastră prietenă, Franţa, unde, recent, regizorul Cristian Mungiu a fost asociat cu imaginea unui cerşetor de joasă speţă. Ne-am pierdut noi simţul umorului, sau chiar am ajuns naţia de căcat a Europei?

   Pe mine, Anglia m-a dezamăgit prin reacţiile sale. Dincolo de antipatia generată, de Cezar Ouatu, doar un incult notoriu îşi va permite să-i conteste calităţile excepţionale de contratenor, care, până una-alta, şi-a desăvârşit studiile într-un templu al muzicii clasice, Academia din Milano. Fraţilor, dragii mei, acolo nu este admis orice lăbar! Ei bine, ziariştii din UK - care, mai zilele trecute, au comis monumentala gafă, acea rocadă geografică între România şi Bulgaria, taman la BBC - l-au desfiinţat pe reprezentantul nostru, în contradicţie evidentă cu aprecierile venite dinspre artişti de certă valoare internaţională. Nefericit mi s-a părut show-ul aferent interpretării piesei "It's My Life" cu care Cezar a compărut în concurs,  însă n-am pretenţia de a susţine că sunt un priceput în entertainment. Coregrafia...excepţională, indiscutabil, dar chestia cu costumaţia interpretului...hmm! Apoi acel imens voal de culoare roşie...hmm! Am verificat versurile piesei, să văd dacă ar exista un mesaj, o metaforă, o ceva care să susţină imaginaţia celui ce a conceput show-ul, dar, să-mi fie cu iertare!, neuronul meu a refuzat orice asociere, orice punct conect.

   Pusă una peste alta, România şi-a adjudecat locul 13 în finala de la Malmo, cu mult mai sus decât estimările binevoitoare publicate anterior. Se putea şi mai sus, dar voturile sunt subordonate altor criterii, aşa că... Personal, îi mulţumesc lui Cezar Ouatu pentru ce şi cât a făcut la Eurovision! Dacă vocea îl va duce pe culmi artistice, îmi este teamă că îngâmfarea sa va avea un preţ vecin cu falimentul. Ar fi păcat!