Când am luat decizia să nu mai scriu niciun rânduleţ despre scena noastră politică, nu a fost din laşitate, ci din lehamite. Nu ştiu câţi cititori au fost dispuşi să mă creadă că zecile de editoriale postate până în urmă cu vreo doi ani şi mai bine le-am scris cu Colebil-ul lângă mine. Nu am fost şi, cu atât mai puţin, nu voi fi apartenent politic la niciun trib, gintă, grupare sau bandă (alegeţi oricare sinonim, numai să nu le spuneţi partide), dar - nu mă dau după cireş - m-am pus de câteva ori stavilă cu pieptul dezgolit în faţa manipulărilor ordinare venite dinspre tabăra mass-media. După o luptă de-a surda, m-am lecuit.
Puteam posta acest text la locul predestinat, pe blogul "Înghionteală politică", numai că au reuşit să mă ducă în prag de Extraveral nişte vaşnici reprezentanţi ai clasei politice, acele "vedete" nelipsite de pe niciun post de televiziune. Să ne fie clar un lucru: clasa noastră politică este repetentă de la primul şi până la ultimul din catalog. Niciunul nu este mai breaz din cale afară! Când Otto von Bismarc spus că: "Politica este arta posibilului.", prusacul a unificat Germania şi a făcut din ţara sa o superputere şi un model universal de eficienţă, progres şi bunăstare. Va trece o veşnicie până când ne vom apropia precum Luna de Pământ de zicerea lui Bismarc.
Realitatea noastră este sinonimă unui alt mintos, de acestă dată american, dar de origine lituaniană, care a pus punctul pe "i": "Politica este ştiinţa despre cine primeşte ce şi când." Din fraza lui Sidney Hillman, căci el a scos-o din creieri, lipseşte "cum", adică tocmai modul în care halca, ciolanul mai pe româneşte, ar urma să intre în posesia derbedeului scos din urne şi care, culmea, chiar crede că este buricu' pământului.
O ştiu, ca şi voi, că menirea de căpătâi a omului politic este să mintă. Mult, cu tupeu şi cu zâmbetul pe buze. Chestia cu furatul este doar o consecinţă, atenţie! Aşadar, acestea fiind deja cunoscute de pe la Revoluţie-ncoace, nu aş fi avut motive să-mi ies din ţâţâni, numai că, să avem pardon, eu înghit greu spre deloc să fiu luat de prost, să-şi bată joc de inteligenţa şi răbdarea mea un abject. Se trage de ceva vreme cu formularea: "...am fost aleşi de o majoritate covârşitoare a populaţiei..." Care majoritate? De unde şi până unde o minoritate COVÂRŞITOARE, s-a transformat în marea şi reprezentativa majoritate?
În discuţie ar fi acel procent de 70-80 la sută cu care puterea actuală ar fi devenit legitimă să facă cam ce-o taie capu' prin Parlament şi Senat. Păi, staţi aşa, fraţilor, că nu-i aşa, cum vrea rânza voastră! Conform documentelor puse la dispoziţia publicului de către Biroul Electoral Central (Anexa nr. 8A), cifrele relevă o cu totul altă realitate şi mă voi referi strict la defunctul USL, în tot ansamblul său, la data de 9 decembrie 2012:
Camera Deputaţilor
Alegători - 18.180.175 (atâţia se află pe liste, oficial)
Votanţi - 7.694.140 (acesta este numărul prezent la vot, în toată ţara, pentru toate partidele şi partiduleţele)
Grad de participare la vot - 41,76% (valoare totală)
Vot exprimat favorabil USL - 4.344.288
Senat
Alegători - 18.180.175
Votanţi - 7.694.180
Participare la vot - 41,76%
Vot favorabil USL - 4.457.526
Incredibil! Nici nu mai are rost să discutăm cât, ce, cum şi pe unde au fost furate voturi, ar fi ridicol. Avem circa 4 milioane şi jumătate de români, dintr-un total de peste 18 milioane, care, în viziunea unora, sunt majoritari. Şi covârşitori, başca! Este o nebunie, demenţă curată, ce mai tura-vura! Pentru cei care încă nu au prins şpilul, să punem problema, că de aritmetică ţine, în sens invers:13.722.649 de români, din toată România şi de prin ţările unde s-au dus unii pentru un ban grămadă în plus, NU i-au votat, nu le-au legitimat furăciunile, plagiatele, salariile nesimţite şi orgiile cu bani din buzunarele noastre. Aşadar, cele 70 şi cât vor ei la sută ar trebui raportate la cei şapte milioane de alegători prezenţi la vot, deci nicio treabă cu ceea ce vor să lase de înţeles, cum că aproape trei sferturi dintre români, de-a valma, i-ar fi votat.
Nu m-ar mira ca, mâine-poimâine, un Crin, un Ponta, un Dan Diaconescu sau...nu că ăsta-i, încă, la puşcărie, cine ştie ce manelist ori vreo fufă tunată cu silicon şi botox până la refuz să fie aleşi în fruntea ţării, cu o prezenţă covârşitoare la vot, de circa 12-15%, adică taman un milion şi ceva de nefericiţi, vorba altui tembel ales în oftica logicii, Sorin Oprescu.
Şi dacă tot am luat-o pe arătură cu majoritatea asta, să mai pun un pic de sare pe rana noastră tricoloră şi să-i vedem pe aleşi la...muncă. Sunt cam minoritari, nu-i aşa? O ditamai sala pentru o mânuţă de oameni, cică parlamentari:
În schimb, în Parlamentul Regatului Unit, cam stau unul în poala celuilat, într-un spaţiu de trei ori mai mic:
Puteam posta acest text la locul predestinat, pe blogul "Înghionteală politică", numai că au reuşit să mă ducă în prag de Extraveral nişte vaşnici reprezentanţi ai clasei politice, acele "vedete" nelipsite de pe niciun post de televiziune. Să ne fie clar un lucru: clasa noastră politică este repetentă de la primul şi până la ultimul din catalog. Niciunul nu este mai breaz din cale afară! Când Otto von Bismarc spus că: "Politica este arta posibilului.", prusacul a unificat Germania şi a făcut din ţara sa o superputere şi un model universal de eficienţă, progres şi bunăstare. Va trece o veşnicie până când ne vom apropia precum Luna de Pământ de zicerea lui Bismarc.
Realitatea noastră este sinonimă unui alt mintos, de acestă dată american, dar de origine lituaniană, care a pus punctul pe "i": "Politica este ştiinţa despre cine primeşte ce şi când." Din fraza lui Sidney Hillman, căci el a scos-o din creieri, lipseşte "cum", adică tocmai modul în care halca, ciolanul mai pe româneşte, ar urma să intre în posesia derbedeului scos din urne şi care, culmea, chiar crede că este buricu' pământului.
O ştiu, ca şi voi, că menirea de căpătâi a omului politic este să mintă. Mult, cu tupeu şi cu zâmbetul pe buze. Chestia cu furatul este doar o consecinţă, atenţie! Aşadar, acestea fiind deja cunoscute de pe la Revoluţie-ncoace, nu aş fi avut motive să-mi ies din ţâţâni, numai că, să avem pardon, eu înghit greu spre deloc să fiu luat de prost, să-şi bată joc de inteligenţa şi răbdarea mea un abject. Se trage de ceva vreme cu formularea: "...am fost aleşi de o majoritate covârşitoare a populaţiei..." Care majoritate? De unde şi până unde o minoritate COVÂRŞITOARE, s-a transformat în marea şi reprezentativa majoritate?
Camera Deputaţilor
Alegători - 18.180.175 (atâţia se află pe liste, oficial)
Votanţi - 7.694.140 (acesta este numărul prezent la vot, în toată ţara, pentru toate partidele şi partiduleţele)
Grad de participare la vot - 41,76% (valoare totală)
Vot exprimat favorabil USL - 4.344.288
Senat
Alegători - 18.180.175
Votanţi - 7.694.180
Participare la vot - 41,76%
Vot favorabil USL - 4.457.526
Incredibil! Nici nu mai are rost să discutăm cât, ce, cum şi pe unde au fost furate voturi, ar fi ridicol. Avem circa 4 milioane şi jumătate de români, dintr-un total de peste 18 milioane, care, în viziunea unora, sunt majoritari. Şi covârşitori, başca! Este o nebunie, demenţă curată, ce mai tura-vura! Pentru cei care încă nu au prins şpilul, să punem problema, că de aritmetică ţine, în sens invers:13.722.649 de români, din toată România şi de prin ţările unde s-au dus unii pentru un ban grămadă în plus, NU i-au votat, nu le-au legitimat furăciunile, plagiatele, salariile nesimţite şi orgiile cu bani din buzunarele noastre. Aşadar, cele 70 şi cât vor ei la sută ar trebui raportate la cei şapte milioane de alegători prezenţi la vot, deci nicio treabă cu ceea ce vor să lase de înţeles, cum că aproape trei sferturi dintre români, de-a valma, i-ar fi votat.
Nu m-ar mira ca, mâine-poimâine, un Crin, un Ponta, un Dan Diaconescu sau...nu că ăsta-i, încă, la puşcărie, cine ştie ce manelist ori vreo fufă tunată cu silicon şi botox până la refuz să fie aleşi în fruntea ţării, cu o prezenţă covârşitoare la vot, de circa 12-15%, adică taman un milion şi ceva de nefericiţi, vorba altui tembel ales în oftica logicii, Sorin Oprescu.
Şi dacă tot am luat-o pe arătură cu majoritatea asta, să mai pun un pic de sare pe rana noastră tricoloră şi să-i vedem pe aleşi la...muncă. Sunt cam minoritari, nu-i aşa? O ditamai sala pentru o mânuţă de oameni, cică parlamentari:
În schimb, în Parlamentul Regatului Unit, cam stau unul în poala celuilat, într-un spaţiu de trei ori mai mic:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.