VIZITAŢI, COMENTAŢI ŞI ADERAŢI LA ORICARE DIN GRUPURILE AQVILA (coloana din dreapta)

28 ianuarie 2011

CieAura - abţibild pe fruntea proştilor

   Mă încearcă senzaţia că de la o vreme-ncoace îmi vine damblaua cu scrisul numai când mă stârneşte câteceva de pe roditorul câmp minat al bloguielilor sau fo tembelziune mogulistă. Istoria s-a repetat şi astăzi, (28 ianuarie 2011), numa' că sursa mi-a parvenit de la o Antenă, aia cu Observatorul.
   Dragii mei, aş fi stat liniştit la masă, cu familia, numai că atunci când eram pe punctul de a duce furculiţa înspre cavitatea bucală, s-a dat comanda: "Linişteee!", moment în care am încremenit cu piureul la cinci centimetri sub mustaţă. Soţia, mai abilă cu auzul, intrase în acord hertzian cu o ştire de senzaţie, despre o superdescoperire, de ultimă oră, de hiperbolic răsunet şi de alte multe superlative absolute, care, până-n final, aveau să ducă spre un alt incredibil de nemaipomenit: [b]Panaceul universal[/b]! Da, ştiu, este un pleonasm grav, demn pentru alfabetizaţii cu aurolac pe nări, în te miri ce boschet chelit de iarnă. Mea culpa, dar m-am dedat la o figură de stil destul de pretenţioasă, tocmai pentru a pune un accent maxim pe...cum spun ăia pe la OTV?...a, da, pe INCREDIBIL. Măi, ce să fac? Am tăcut, am ascultat şi...m-am cutremurat, gândindu-mă câţi nefericiţi, disperaţi sau, pur şi simplu, creduli şi săraci cu Duhul ar fi posibil ca în următoarele ore, zile şi luni să renunţe la un ultim dumicat de pâine, sacrificând puţinii bani pentru portofelul unui escroc. Pe sticlă, în compania ştiristei, sub formă de reclamă mascată (practică frecventă la posturile lui Felix conservatorul de năravuri), se rupea în zâmbete o doamnă, posibil domnişoară, n-are importanţă. Cu gura până la urechi şi cu dinţii pân' la microfon, ne povestea despre un fel de abţibilid, ceva transparent, cam de un centimetru pătrat ca suprafaţă. Încă nu băgasem piureul în gură, iar chifteaua se răcise de mult, însă, de data asta, chiar eram interesat de şmecheria aia prezentată lipită de unghia domniei sale de la deştu' mare a mâinii. Vorbea de un CIP (am mai dat explicaţia, dar o repet pe şleau: CIP este un Circuit Integrat), de nu ştiu ce hologramă, de o memorie fantastică şi de informaţii stocate demne de filmu Stargate SG-1 şi care, atenţie maximă! dacă va fi lipit (abţibildul) pe nu ştiu ce parte a pielii, pe nu ştiu ce chakra energetică (iar am comis-o cu pleonasmul!) a corpului, bănuiesc că uman, se va produce minunea vindecărilor de orice, de oricând şi de oriunde.
   Fraţilor, în secunda imediat următoare mi-au revenit din memoria ancestrală în creierii de zi cu zi zicerea lu' Lăpuşneanu pe când boierul Moţoc îi prezenta recensământul târgoveţilor din faţa cetăţii: [i]"Sunt mulţi, dar proşti!" [/i] Vă jur că n-am intenţia de a ofusca pe cineva, dintre cei ce întâmplător au ba vor da citire acestui text, numai că, să avem pardon!, o astfel de abominabilă escrocherie nu poate miza decât fie pe disperare, fie pe nerozie, categorii ce sunt dorite de către comercianţii fără scrupule în număr cât mai mare. Uriaş dacă se poate. Şi se prea poate, pentru că sistemul de comercializare este cât se poate de cunoscut şi care continuă să facă victime printre credulii de peste tot în lume: [b]MLM.[/b] Sigur, dacă este să ne dăm docţi, abrevierea MLM poate fi desfăşurată în "Multi Level Marketing", ceea ce ar putea fi tradus aproximativ în "Comerţ pe niveluri", dar ca să evităm orice abureală îi vom spune clar, pe nume: [b]Comerţ piramidal.[/b] Regula o ştiţi, da? Mii, milioane de fraieri plătesc, iar 10-15 inşi fac maţul ghioagă.
   Bun, dar care-i şmecheria cu abţibildul lu' peşte!? Păi, cum să vă spun? Încerc să pun o poză, care să fie cât se poate de sugestivă, clară şi fără dubii:


 Acest abţibild, adică foiţa aceia transparentă din dreapta, ce are un adeziv pe una dintre părţi, ar conţine o imagine holografică, similară celor lipite pe tot felul de produse cărora le sunt autentificate originalitatea. Sunt drăguţe, pentru că au sclipici, iar copii le deslipesc asiduu după care le lipesc pe faianţă sau pe frigider.  [lol] Mda, dar în conformitate cu relatările distinsei de la teveu, acolo, în plăsticuţul acela, ar fi acel CIP de care am pomenit mai sus, CIP care ar conţine un volum de informaţii egal cu vreo 50 GB (Giga Bytes). V-am spus că e de "Războiul stelelor"! Pentru cei ce n-au niciun habar de GB-urile astea, altele decât Great Britain, vă ofer un reper comparativ: Un CD cu un film în format DVD are o capacitate cuprinsă între 4,5 şi 7,5 GB. Nu m-am cramponat de acureteţea informaţiei, ci doar orientativ. Ei bine, rahatul ăla de plastic are inscripţionate fo 10 DVD, adică fo 10 filme. Nu este imposibil, dar nu asta-i ideea. Acel...nici nu ştiu cum să-i mai spun!...plasture de plastic circulă pe piaţa MLM sub numele de "CieAura". Nu i-au spus CiaNura pentru că nu moare nimeni din cauza lui, ci, cu siguranţi, mor de râs ăia care iau banii fraieriţilor.
   Nu mai aveam niciun chef de piure, de chiftele şi alte alea. Îmi rămăsese în gât plasticul ăla, ca-n bancul acela cu - cine mai ştie de ele? - balenele pentru gulerele cămăşilor bărbăteşti. O astfel de balenă căzuse în oala cu ciorbă şi, cum se putea altfel, ajunge în farfuria soţului, care morfolea de vreo juma' de oră la chestia aia. Soţia îl întreabă: - Ce-i Mitică, nu-ţi place muşchiul de văcuţă? - Ba da, iubito, doar că muşchiul ăsta-i mai mult zgârci!  După ce mă ridic de la masă, intru pe calculator şi răsfoiesc Net-ul după informaţii. Ehe, nici măcar nu este nouă povestea cu acest Cialis, pardon, CieAura! Acest produs a părăsit malurile americane cu mulţi ani în urmă, iar la hotarele României a ajuns din Ungaria, precum Amway dacă ţineţi minte, prin 2006. Interesant este că acest plasture a încercat un alt dibaci într-ale comerţului să-l vândă drept antidot împotriva radiaţiilor emise de telefoanele mobile. Cine a dat banii pe el, asta este, pagubă-n ciuperci, dar cine a avut mai mult tupeu în curiozitatea personală avea să constate că o imagine holografică există în orice telefon mobil chiar din fabrică, ataşat în interior, sub acumulator. Nu face nimic altceva decât să confirme că nu-i chinezesc sau făcut în cine ştie ce garaj. Mai nou, cazul doamnei, este scos la vânzare drept miracolul aşteptat de omenire, capabil să vindece de la o biată răceală şi până la metastaze. Desigur, poate fi procurat numai de pe un anumir site, de la o anumită persoană, în anumite condiţii. Se pare că am avut ceva mai mult noroc sau am fost ceva mai insistent în căutări, pentru că l-am găsit pe un site de vânzări-cumpărări on-line, mai precis pe Ocazii.ro. Preţul? O glumă proastă: 50 RON. Pe praful ăsta, 50 de lei reprezintă preţul a aproximativ 20 de pâini sau a 10 litri de benzină. Alţii gândesc altfel şi tocmai aceştia sunt aşteptaţi pe interval:" Ce înseamnă 50 de lei? Dacă-i bun, în regulă! Dacă nu, n-am să plâng după ei." Aceştia sunt "clienţii" lui Lăpuşneanu!
   Totuşi, este posibil să fie bun produsul acesta? Exclus! Explicaţia respectivei doamne suna cam aşa, într-o redare aproximativă:"Acest microCIP, care conţine informaţii într-un număr imens, va intra în rezonanţă cu corpul uman imediat după aplicare, accesând acele informaţii de care cauza suferinţei are nevoie pentru a se vindeca. Va fi aplicat, de exemplu, pe chakra frunţii (adică Ajna - n.a) sau al treilea ochi iar corpul va intra în vibraţii cu CIP-ul..." etc, etc A mai pomenit şi de meridianele energetice ale corpului uman, unde, aşa spune 'mneaei, ar avea efectul similar acupuncturii şi alte prostii. Vreau să clarific un lucru celor ce nu mă cunosc foarte bine. Nu sunt un "Gică contra" în raport cu esoterismul şi cunoaşterile neconvenţionale. Dimpotrivă! Spun însă cât se poate de clar că un astfel de produs este total ineficient, în orice scop, nu numai terapeutic. Nu înseamnă nimic mai mult decât o mină de aur pentru cei ce-l comercializează şi o etichetă, fără hologramă, pe fruntea fraieriţilor. Personal am găsit destule forumuri, pe multe site-uri, unde păcăliţii şi-au dat cu ciocanul în cap.
  Mare atenţie şi încercaţi să dezertaţi din oastea lui Lăpuşneanu!

2 comentarii: