Frecţie la picior de...untdelemn

     - Păi, nu-i vezi cum ne mint ăştia, de dimineaţa până seara?

   Remarca, deşi nu are titlu de noutate, a făcut-o o venerabilă doamnă în proximitatea căreia mă aflam pe când aşteptam să-mi vină rândul la casa de marcat la un magazin din cartier. Nu m-am întors să văd dacă se conversa cu cineva, însă mi-a fost clar la ce mincinoşi făcea referire.  Totuşi, din nu ştiu ce motive, mi-au venit în minte două proverbe, pe care, de la vremea copilăriei, le-am auzit din ce în ce mai rar.

   În primul se spune cum că „Minciuna are picioare scurte” şi, vezi Doamne!, nu poţi ajunge prea departe, sau nu vei putea scăpa cu fuga din faţa Legii, care ar avea un fuleu şi un sprint demne de Jocurile Olimimpice. De vară, desigur!

   Al doilea proverb nu-i cu fuga, dar ar fi o reciprocă care teoretizează: „Adevărul iese la suprafaţă precum untdelemnul”. Fiind prea arhaic pentru tânăra generaţie, să nu-i lăsăm să creadă că dacă există untul de arahide ar mai fi un produs ce s-ar obţine din şipcile gardului, ori untdelemnul ar fi rezultatul rumeguşului. Să-i spunem pe şleau: ulei, însă d-ăla de gătit, chit că, până la urmă, la suprafaţă răzbate orice fel de grăsime în formă lichidă, vâscoasă sau...Cred că cea solidă nu, nu prea iese!?

  Bun, n-are a face, căci, oricum, minciuna din zicerile de mai sus ori s-a modificat genetic, ori metaforele de odinioară nu-şi mai regăsesc corespondenţe în actualitate.  M-aş risca cu teoria prin care minciuna a devenit o apreciată abilitate, poate chiar o virtute contemporană. Cum adică „are picioare scurte”, sunteţi orbi? Minciuna are ditamai cracii, de la călcâie şi pân’ la amigdale. Că or fi sau nu frumoase picioarele Minciunii, nu comentez că sunt însurat, dar, certamente, se poate ajunge nu numai departe cu ele, ci şi foarte sus, iar când spun asta nu mă gândesc  la Hymalaia. Uitaţi-vă cine-i în fruntea ţării, priviţi către vedetele naţiei, către „specialiştii” care mai mult strică decât să facă ceva prin ministere, faceţi un tur de orizont asupra „elitei” societăţii româneşti şi veţi înţelege cât de departe se poate ajunge dacă ai...bulane, başca, bonus, dacă şi ştii când şi unde să te crăceşti.

   Spuneam că nici faza cu uleiul nu mai ţine. O ieşi el la suprafaţă, dar nu se numeşte Adevăr. În România ultimilor ani răzbate din străfunduri la suprafaţa apei atâtea mizerii, morale, etice, chiar umane încât te întrebi dacă nu cumva rezervele de petrol s-au dus pe apa sâmbetei şi am trecut pe...biogaz.

   Cei ce ştiu, încă mai ştiu ce înseamnă o candelă, cu siguranţă că n-au uitat că pentru a aprinde lumina pentru cei plecaţi către cele veşnice, în păhărelul candelei se punea apă şi ulei, iar fitilul ardea ore în şir, cu o aură magică de linişte şi pace. Acum au apărut „tigăiţele”. Pui pastila de parafină, aprinzi cu bricheta, pa şi bonjour! Untdelemnul nu mai iese la nicio suprafaţă, apa nu-l mai susţine, iar fitilul parcă nu mai călăuzeşte nici pe morţi, nici pe vii.

   Cred că lumina de la capătul tunelului nostru este o candelă, nu o lanternă, iar ca să vedem Adevărul ar fi cazul să mai dăm de la ochi ochelarii de soare, purtaţi la mişto, şi pe întuneric beznă.  S-o găsi vreun deştept să-mi spună: „Lasă, băi, că dacă-ţi bagă careva lumina-n ochi o să plângi după ochelarii fumurii!”.
   Mda, aşa o fi!?