Vine Moşu' pe cărare...

   Sper ca William Shakespeare să nu-mi pretindă drepturi de autor, dar i-am împrumutat celebra zicere hamletiană pentru un context categoric diferit: „A fi sau a nu fi Moş Crăciun, aceasta-i întrebarea!”
   Fără doar şi poate, am depăşit cu toţii vârsta la care să mai fim păcăliţi cu venirea pe căi neştiute a Moşului, în trăsura trasă de renii legendari şi care, în ciuda burdihanului de om bine hrănit, se strecoară cu atâta uşurinţă prin hornurile fumegânde, sau, tip-til, tip-til, pe vârful botinelor negre, ca-n "Lacul lebedelor", până la bradul împodobit regal, după imaginaţia şi plăcerea fiecăruia, sub care să lase, pentru mic şi pentru mare, darurile visate în somnul de Ajun. Cine ştie prin ce nămeţi îngheţaţi de maturitate ne-am pierdut credinţa fermă în existenţa reală a jovialului Moş, cine ştie ce vâltoare de crivăţ ne-a furat de pe la urechi acel „Ho, Ho, Ho!”, ce ne smulgea din alintarea somnului în care zânele ne purtau pe cărări de vis spre palate de cleştar? Oricum, atunci când firul poveştii s-a rupt, de la celălalt capăt al său parcă am pierdut odată cu el şi candoarea copilăriei, precum o căzătură din pat pe duşumeaua dură şi rece a realităţii.

    Adolescenţa şi, apoi, maturitatea şi-au cerut dreptul la verosimil şi pragmatism, iar noi l-am dat, deşi, undeva, adânc pitulată în sufletul nostru, povestea Moşului se dezmorţea în fiece an când îi venea sorocul, în mireasmă de cetină, omăt stelat, cozonac şi vin fiert, făcându-ne complici într-o veşnică renaştere a bucuriei descoperită, la picior de brad.

   Vrând, nevrând, acceptăm că suntem condamnaţi să credem în acest Spirit, care, în ciuda vârstei milenare, revarsă şăgalnic asupra noastră jocul feeric de lumină şi clinchet de clopoţei, într-un colind de alb şi roşu strălucitor, precum beteala înfoiată şi răsucită în eternitatea verde a coniferelor. Poate că nu mai este Moşul, dar este spiritul său şi, de la prima şi până la cea din urmă copilărie, ne va însoţi lăuntric către cele mai înalte sentimente, ale Crăciunului.
   De Crăciun este clipa în care sperăm cel mai mult. Pentru cei dragi şi, deopotrivă, pentru noi. Sunt dorinţe care cer puţin, dar oferă mult. De la un simbolic pacheţel cu fundă colorată şi până la urările de bine, sănătate şi noroc celor pe care-i avem, sau nu, aproape, pentru că, nu-i aşa?, Gândul nostru se va strecura pe hornul fumegând al caselor, sau, tip-til, tip-til, pe vârful botinelor, se va culcuşi sub pomul împodobit al celor pe care-i iubim.

Sărbători fericite şi să vă aducă Moşu' tot ce vă doriţi!