27 februarie 2011

În lipsa distracţiei, românii se cacă optimist

  Îmi pregătisem câteva subiecte pe care să le transpun într-un comentariu personal - adică în blogul zilelor noastre, ca să ne păstrăm în curentul trendy - dar pentru că timpul liber mi-a cam lipsit de pe inventar, am lăsat-o uşurel cu scrisul. Deşi m-am ferit să mai combat politichia dâmboviţeană, mă tenta în schimb, recunosc!, să abordez subiectul generos oferit zilnic de către mitocanul patentat aflat în fruntea acelui sindicat care apără cu fervoare interesele vameşilor români. Unii îl suspectează că ar fi „Regina” tablei cu 64 de pătrăţele. Nu ştiu de unde a pornit jongleria asta metaforică cu referire la jocul de şah şi nici nu mă interesează în mod deosebit. Ştiu ceva şah şi mai ştiu că în formaţiunile acelui joc, supranumit al inteligenţei, există o piesă cu deplasare pe diagonala culorii pe care este poziţionat, adică alb sau negru, şi căruia i se spune „Nebun”, dar în ceea ce-l priveşte pe liderul sindicalist Marica,  eu o spun clar că acest individ este, simplu, un „Dobitoc” şi care n-are nimic în comun cu jocul inventat undeva prin India.
   Între timp reapăruse pe firmamentul „şowbiz”-ului autohton şi divorţul secolului, cel dintre Monica şi Irinel, moment ce avea să consfinţească finalul unui mariaj nefiresc, dar care a fost mediatizat până la demenţă. Chiar nici nu ştiu ce ar putea să merite fie şi o minimă atenţie din partea celor cu bun simţ şi cu mintea acasă!? Totul a fost o şaradă greţoasă!
   Aş fi putut aborda multe alte teme, inclusiv acel ultim sondaj, în care România a fost iarăşi făcută de fecale, fiind ţara cu cele mai multe WC-uri în fundul curţilor. O fi sau nu adevărat, n-am de gând să scormon eu rahatul şi să aflu câţi or fi cu chiloţii-n vine prin boscheţi sau printre şirurile de cucuruz, dar îmi aduc aminte cu ce probleme te confruntai când te lua pe neaşteptate pântecăraia pe stradă, în gară sau prin parcuri. Tufa devenea izbăvirea, iar un WC public un adevărat templu, inclusiv cultural, cu atât mai mult atunci când hârtia, de orice fel, devenea rudă de…să-i spunem „sânge” cu faianţa.

  Nu, nimic din toate acestea nu mi-au stârnit pofta de a scrie. În schimb, un mare afiş, din categoria celor ce ţin loc de zugrăveală exterioară la unele clădiri, mi-a atras atenţia într-un mod…ciudat. Spun „ciudat” pentru că şi reacţia mea interioară a fost cam…ciudată. Scria acolo, cu litere imense, cum că „Românii nu ştiu să se distreze”, iar ceva mai sus era dat un link către un site, cu pomenire la statutul ţării nostre: www.astaeromania.ro. Cât a zăbovit tramvaiul în staţie, am încercat să-mi focalizez dioptriile către un amănunt, un indiciu sau pe o altă informaţie, care să-mi clarifice cât de cât o asemenea aberaţie. Deşarte căutări! Ajung la birou şi în loc să-mi văd de treburile mele nu-mi dădea pace tâmpenia aia scrisă cu portocaliu pe un mare fond negru. Bun, n-am să neg faptul că ne căcăm pe unde ne apucă. N-am să fac din negru alb nici atunci când suntem înfieraţi cu tot felul de pecingini şi de bube negre. În 20 de ani ne-au făcut „sondajele” albie de porci, iar noi le înghiţim de parcă sunt compensate farmaceutice, fără să crâcnim, fără să citim prospectul. Măi, fraţilor, dar staţi aşa că nu-i aşa! Cum adică „Românii nu ştiu să se distreze”? Peste poate, să avem rezon!
   Odată ajuns la calculator, hap!, m-am repezit direct pe site-ul respectiv, ca să mă lămuresc. Într-adevăr, link-ul în cauză mi-a deschis o adresă, unde am fost întâmpinat de un…chestionar, dar şi de câteva comentarii postate de alţi vizitatori. Nu puteam accede mai departe dacă nu bifam opţiunea personală de vot. Tembelă chestie, dar îi dau curs. La capătul celor trei-patru clik-uri solicitate, am aflat şi rezultatul: 75 % dintre bucureşteni sunt optimişti, iar la nivel de ţară ne putem mândri cu un procent asemănător, ba chiar puţintel mai mare: 76 % dintre români sunt optimişti. Ce are sula cu prefectura, adicătelea distracţia cu optimismul? N-am înţeles nici eu, dar n-are a face! Bag lopata curiozităţii mai adânc în pântecele site-ului şi dau peste alte nenorociri, mai precis peste o listă cu subiecte puse în discuţie:

   Cine le-a pus în discuţie? Cine a plătit un asemenea sondaj? Cine se află în spatele acestei mârşăvii antinaţionale? Ei bine, nu vom afla decât pe data de 7 martie, dată anunţată pe site-ul amintit (nu-i mai dau numele). Dar tot acolo, mai este postată o şmecherie, care sună cam aşa: „Eşti revoltat?”, iar mai jos: „Lasă-ne mailul sau numărul tău de telefon să lămurim problema”. În altă parte, într-o altă casetă, poţi lăsa un comentariu, la oricare dintre „subiectele puse în discuţie”. Îmi cer scuze dacă limbajul folosit în acest text nu este tocmai academic, dar, nici pe departe, nu suportă comparaţie cu ceea ce aveţi de citit în comentariile postate acolo, unde iniţiatorii anchetei şi-au primit darul pe toate părţile, cu tot neamu’!

   Nu ştiu şi nici nu mă mai interesează ce trust de presă, ce organizaţie sau ce institut a iniţiat acest sondaj - pentru că, până la urmă, asta este - dar dacă este să mă orientez după culorile regăsite în text şi site, nu m-ar mira să aflu pe 7 martie că un anume operator de telefonie mobilă a făcut o „ghiduşie” glumeaţă pe cârca românilor. Ştiu însă că, în atare situaţie, gestul extrem făcut de actorul Claudiu Bleonţ în faţa jurnaliştilor prezenţi la nu ştiu ce conferinţă de presă a fost prea…pudic, prea delicat, ba chiar firesc aş putea spune. Fraţilor, dragi români, iubiţi compatrioţi (încă am pantalonii pe mine), mă doare taman în CURsul nopţii că suntem cu WC-urile pe ultimul loc în bătătura europeană, dar dacă tot este să ne dăm bărbaţi (mi-am dat nădragii jos), păi să le dăm motive de gură plină celor care ne tot sondează, atât p-afară, cât şi de pe la dos înspre vintre! Câte umilinţe mai trebuie să suportăm, la câte experimente mai trebuie să fim supuşi şi când ne vom redescoperi calitatea naţională şi cea de cetăţeni ai unui continent ce se pretinde vechi şi civilizat?

Cristian Lodroman

2 comentarii:

  1. Imi cer scuze pentru inactivitate, daca mai sunteti interesati de un link/banner exchange, va stau la dispozitie.
    O zi buna

    RăspundețiȘtergere
  2. În 20 de ani ne-au făcut „sondajele” albie de porci, iar noi le înghiţim de parcă sunt compensate farmaceutice, fără să crâcnim, fără să citim prospectul.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.